Comunicat de presa 10 martie 2011 STROE IONUT

Într-o economie de piață, prețurile bunurilor și serviciilor se pot modifica oricând. Unele cresc, altele scad, pe baze economico – financiare bine fundamentate atunci când vin din partea agenților economici privați. Aceasta în special atunci când este vorba de creșteri ale prețurilor. Numai că în România se pare că guvernul dorește să devină unica autoritate în acest domeniu, pentru că nu se poate explica altfel reacția și declarațiile de ieri și alaltăieri ale prim-ministrului și ministrului de finanțe în legătură cu ultima creștere a prețului carburanților la pompă de către producători, cerând imperios ANAF și Consiliului Concurenței “să-şi continue verificările pentru că aceste preţuri sunt majorate în mod nejustificat”, pentru că, spunea ministrul IALOMIȚIANU,  “acele concluzii nu cred că sunt făcute pe baza unor investigaţii foarte serioase” cu referire la concluziile privind ancheta desfășurată la cererea premierului BOC, la începutul anului și prezentate apoi într-o ședință de guvern.

Este clar că guvernul a fost luat total prin surprindere de această măsură a producătorilor de combustibili și reacționează haotic – așa cum ne-a obișnuit de altfel -, fiindcă urmează o nouă creștere a prețurilor de cost la toate bunurile și astfel se alege praful de tot ceea ce anunță în privința ieșirii oficiale din recesiune la sfârșitul lunii martie. Cât despre afirmațiile ministrului finanțelor, nu putem spune decât că se dorește cu orice chip învinovățirea companiilor din industria petrolieră pentru situația explozivă a prețurilor din toate domeniile și ascunderea incompetenței guvernului în privința redresării economice a țării.

Ceea ce este însă interesant este faptul că guvernul aduce acuzații uitând pur și simplu că doar în urmă cu o săptămână a impus, peste noapte și fără consultarea prealabilă a reprezentanţilor companiilor din industria petrolieră, creșterea prețurilor la combustibili prin schimbarea normelor metodologice privitoare la accizarea componentei bio din benzină şi motorină și punând astfel serios! Aceasta în condițiile în care, anterior accizării biocarburanților, guvernul crescuse acciza pentru carburanţi, la 1 ianuarie 2011, deşi obligaţiile din tratatul de aderare permiteau alinierea la nivelul minim de taxare din UE la sfârşitul acestui an.

În alte state europene, confruntate și ele cu preţurile mari la carburanţi, autoritățile se gândesc sau chiar operează reduceri de taxe, așa cum se întâmplă, de exemplu, în Marea Britanie, Croația sau Lituania. La noi însă, despre o reducere a fiscalităţii aplicate carburanţilor pare că nu poate fi vorba, guvernul preferând să-și trimită portăreii în control peste control la companiile petroliere, pe motiv că au majorat nejustificat preţurile şi au ascuns profiturile. Dacă ne gândim însă la modul în care a acționat guvernarea Boc pentru ieșirea din criza economică în comparație cu alte state, probabil că guvernanții noștri chiar vor să devină unici și în domeniul stabilirii prețului combustibililor!

 

Deputat Ionuţ Stroe

Comunicat de presa

Return to top