COMUNICAT DE PRESĂ – Liberalizarea pretului la gaze

Zilele acestea se află în ţară misiunea FMI – CE pentru a şaptea evaluare a acordului stand-by, fiind analizată îndeplinirea obiectivelor stabilite pentru ultimul trimestru din 2010, guvernul român negociind cu acest prilej condiţiile privind un nou acord cu FMI, BM şi CE de tip preventiv, cu o durată de 2 ani, prin care România ar putea avea la dispoziţie maximum 3,7 miliarde de euro de la FMI.

Dacă în urma întâlnirii delegaţiei cu ministrul transporturilor, doamna Anca Boagiu, aceasta a prezentat într-o manieră foarte deschisă conţinutul discuţiilor şi propunerile pe care le-a făcut – pe care le apreciez ca fiind realiste şi cu impact economico-financiar deosebit pentru reducerea deficitului bugetar -, în schimb, declaraţiile ministrului economiei, Ion Ariton, de după întâlnirea cu membrii delegaţiei au amorsat o adevărată  bombă cu ceas. Pentru că solicitarea de liberalizare totală a preţului gazelor şi energiei, venită din partea delegaţiei, ar putea pune Cabinetul Boc în ipostaza incredibilă de a spune pentru prima dată „nu” unei directive dictate de finanţatorii externi. De ce?  Pentru că o astfel de măsură, adoptată imediat, ar putea pune cruce pentru multă vreme încercărilor guvernanţilor de a demonstra că măsurile radicale de austeritate au fost eficiente şi pertinente. Sau că economia va reveni pe creştere din trimestrul al treilea al anului, aşa cum ne anunţa cu puţin timp în urmă preşedintele Băsescu. Această solicitare şi bâlbâielile guvernanţilor ne arată clar că finanţatorii externi sunt hotărâţi ca în 2011 să nu se repete scenariul derulat pe parcursul anului 2010, când Guvernul a plecat la drum cu o prognoză de creştere economică entuziasmantă, pentru ca la sfârşitul anului să se înregistreze o scădere economică drastică, care l-a determinat pe Jeffrey Franks să declare în ianuarie anul curent că “Absenţa creşterii economice este marea dezamăgire acum când ne apropiem de finalul acestui acord” şi că „operaţia a reuşit, din păcate pacientul a murit. Nu vrem să ajungem în punctul în care am stabilizat situaţia, dar pacientul, economia românească, a murit. Vrem să generăm creştere economică”.

În aceste condiţii, guvernul încearcă de 2 zile să dea asigurări că populaţia nu va fi afectată dacă preţurile reglementate la gaze şi curent ar dispărea. Ori este la mintea cocoşului că liberalizarea preţurilor reglementate ar duce la scumpiri în lanţ la toate produsele şi serviciile, care, la rândul lor, ar duce inflaţia într-un punct periculos. Agenţii economici ar primi la rândul lor o nouă lovitură, iar industrii precum cea chimică, care se zbate între viaţă şi moarte după ce i s-a sistat livrarea de gaze doar din producţia internă, ar fi, practic, desfiinţate. Facturile la gaze ar exploda, urmate de cele la întreţinere, care ar mai creşte şi din cauza sistării subvenţiei acordate de primării pentru încălzire. Astfel, acest val masiv de creşteri de preţuri ar secătui la propriu bugetul românilor care abia mai fac faţă nevoilor zilnice de trai din cauza celor mai dure măsuri de austeritate luate de vreun guvern pe temeiul crizei economice. Şi s-ar pune pe butuci ce a mai rămas din economie, indiferent de culoarea ei.

Guvernul a fost pus într-o situaţie delicată şi încearcă să dea asigurări fără argumentare temeinică că o atare măsură nu va afecta populaţia, în realitate o majorare semnificativă a facturii pentru gospodării este aproape de neevitat. Aceasta deoarece odată liberalizată piaţa, cei doi mari producători Romgaz şi Petrom nu vor mai vrea să vândă mia de metri cubi la preţul actual de 165 de dolari când gazul rusesc costă 410 dolari.
Vânzând mai scump către furnizori aceştia, la rândul lor, îşi vor transfera costurile suplimentare către populaţie. Aceasta în condiţiile în care românii plătesc în prezent cel mai ieftin gaz din UE datorită faptului că avem, încă, rezerve însemnate de gaz autohton. Populaţia României plăteşte gazele la preţ de coş – o medie ponderată între preţul de intern şi cel de import. În prezent preţul este de 4,2 euro pe GJ, cel mai mic preţ din UE, iar consumul anual este asigurat în proporţie de două treimi de gaz local, în condiţiile în care deja structura coşului de consum la gazele naturale s-a modificat puternic în defavoarea producătorilor interni şi a consumatorilor casnici (ianuarie 2010 structură amestec 72% producţie internă, 28% import; decembrie 2010 analog ianuarie 2010, dar în ianuarie 2011 structura coşului a devenit  62% producţie internă, 38% import, iar în februarie 58,5%  producţie internă, 41,5% import, deci în numai două luni s-a trecut de la 28% gaze din import, la 42%!).

Dacă va creşte preţul gazelor naturale pentru consumul casnic, populaţia va fi afectată direct. Dacă va creşte preţul gazelor naturale furnizate agenţilor economici, aceştia vor creşte preţurile bunurilor pe care le produc, deci din nou populaţia va fi afectată. Nu se ajunge la creşterea inflaţiei, scăderea puterii de cumpărare şi la şomaj accentuat, la creşterea arieratelor? Firmele vor avea costuri mai mari, vor înregistra scăderi de profit sau chiar pierderi si vor da oameni afară. Cum vor mai fi îndeplinite condiţionalităţile prevăzute în acordul cu FMI care se încheie acum? Dar cele anunţate a fi prevăzute în cel care se negociază şi în care reducerea arieratelor ocupă un loc central?

În Constituţia României este prevăzut la art. 135 că „statul trebuie să asigure … exploatarea resurselor naturale în concordanţă cu interesul naţional, ….crearea condiţiilor necesare pentru creşterea calităţii vieţii”. În aceste condiţii, de ce nu se vrea asigurarea consumului de gaze de către populaţie numai din producţia proprie, care are un preţ mult mai mic decât gazul de import?

Deputat Ionuţ Stroe

Comunicat CONFERINTA PRESA 03 feb 2011 liberalizare pret gaze naturale

Return to top